Alexandra Alexandru

Sunt pasionata de nutritia si alimentatia umana, drept pentru care din 2014 ajut oamenii sa raspunda la intrebarile “Eu cum fac ca sa slabesc?’’, “ Eu ce mai mananc?”, “Cum scap de dependenta zahar?” “Cum ma mentin?” si sa implementeze schimbarile invatate de la mine pentru tot restul vietii.

Tartă ușoară cu ricotta și fructe de pădure

Această tartă ușoară și cu conținut scăzut de calorii e o alegere ideală după mesele bogate de sărbători, în cazul în care petreci de Sfantul Ion. Este foarte ușor de făcut, de mâncat, de digeratJ. Ca să fiu sinceră, mama mea este cea care m-a inspirat în alegerea acestei tarte. A, și ca o paranteză – în una din dățile în care a făcut această tartă, a înlocuit 100 de grame de făină cu 100 de grame de migdale decojite, măcinate pe loc. Cool, nu? Ingrediente  pentru tartă  200 grame făină integrală 100 grame unt rece tăiat cubulețe sau unt de cocos 1 ou 1 praf de sare Steviozida pentru îndulcire Coajă rasă de lămâie și portocală (spălată foarte bine în prealabil) Ingrediente pentru umplutură 400 grame de ricotta Scorțișoară și vanilie Fructe de pădure congelate sau proaspete    Mod de preparare Se pun într-un castron sau în vasul robotului de bucătărie toate ingredientele pentru aluatul de tartă. Se mixează bine sau se amestecă cu mână până se formează un aluat compact și nisipos. Dacă vi se pare că nu se leagă, adăugați  2 linguri de lapte și amestecați în continuare. Înainte de a fi băgat la cuptor, se păstrează 30 de minute la rece. Apoi se întinde pe masa de lucru pe care s-a pus puțină făină în prealabil și se aranjează în tavă specială de tartă. Coacerea se face așternând pe suprafața aluatului o coală de hârtie de copt peste care se pun „greutati” – boabe de fasole uscată sau biluțe speciale din ceramică. Acestea au rolul de a presa aluatul și de a nu-i permite să se umfle instetic la copt. În cazul tartei noastre, se va aștepta coacerea completă a blatului și racorirea lui în formă, până la temperatura camerei. De-abia după ce este răcit complet se va umple cu crema formată din ricotta frecată bine cu mirodenii și  se va decora cu fructe. Sursa foto:https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Blueberry_tart.jpg      

Tartă ușoară cu ricotta și fructe de pădure Read More »

10 strategii pentru a ramane in forma in perioada sarbatorilor de iarna

Îmi este adresată această  „întrebare de sezon”, des întâlnită,  dar niciodată demodată: cum fac să rămân în formă de sărbători, fără să iau kilograme în plus, fără să mă simt balonat sau lipsit de energie? Eu vin mereu cu acest răspuns: suntem oameni, nu suntem perfecți, iar tot ce trebuie să facem este să ne ascultăm organismul și să ne stabilim singuri limitele. Să știm ce ne place și ne face bine, dar, și mai important, ce nu ne face bine. Eu știu sigur că o masă la care am parte de aperitive sau prăjituri cu făină albă și zahăr nu îmi va prii absolut deloc și că a doua zi mă voi trezi balonată și cu energia la pământ. O să mă simt rău, obosita și umflată. Evident, aceasta nu este nici pe departe maniera în care vreau să-mi petrec sărbătorile. Din fericire, aceste efecte se pot contracara rapid prin puțin mai multa mișcare, hidratare maxima și repaus culinar. Opinia mea este aceea că, la fel ca în orice aspect al vieții noastre, pregătirea este cheia pentru a rămâne slab și sănătos  în timpul sărbătorilor. Așadar, am așezat pe hârtie 10 strategii pentru a-i ajuta pe cei cu care colaborez și nu numai  să rămână pe drumul cel bun în cele mai dificile situații sociale precum nenumărate mese cu prietenii și rudele în aceasta luna a sărbătorilor de iarnă. Amintește-ti obiectivele! Gândește-te la modul în care dorești să te simți, înainte de a ajunge la petrecere. În cazul în care vrei să te simți grozav, activ, plin de energie, este puțin  probabil  că trebuie să dai iama în bunătățile de pe masă. Setează-ți o intenție legată de modul în care ai vrea să te simți după o astfel de masă și noteaz-o undeva, la vedere (de exemplu în agenda personala). Nu uita că e ok să guști! Nu este același lucru cu devorarea de farfurii întregi de prăjituri. Dar din nou, limita ți-o stabilești singur. Fii tu gazda! Dacă ai posibilitatea, găzduiește propria petrecere. Astfel, vei  fi în postura de a oferi prietenilor și rudelor oportunitatea de a cunoaște și a mânca alternative sănătoase la felurile de mâncare grele de Crăciun. Nu te abate de la programul zilnic! Chiar dacă știi că vei participa la o petrecere cu  o masă îmbelșugată, nu te abate de la rutina ta zilnică. Dimpotrivă, poți suplimenta cantitatea de apa băută și mănâncă o gustare formată din legume și proteine, chiar înainte de a ajunge la petrecere. Începe masa cu alegerile cele mai sănătoase! Dacă începi cu o supă ușoară, legume proaspete sau o salată,  evitând aperitive din făinuri rafinate, grăsimi și zahăr precum și alte opțiuni nesănătoase, poți preveni dorința de a mânca mai mult din cele grele și complicate.  Adică în loc de 1 sarma te trezești că ai mâncat 6. Mănâncă din tot ce înseamnă legume la abur sau la grătar (broccoli, conopidă, varză de bruxelles, etc), murături în saramură, salată verde cu dressing de ulei de măsline extravirgin  presat la rece și lămâie, care în mod normal trebuie să însoțească felurile de mâncare cu carne. Evită sau limitează alcoolul! Și aici e o problema, deoarece mulți confunda sărbătoarea Crăciunului cu un moment prielnic pentru a consuma cantități mari de alcool, care nu fac decât să îngreuneze și mai mult digestia și să obosească organismul. Bea două pahare de apă cu lămâie înainte de masă și ramai doar la vin sec . Rămâi activ, conversează mult, orientează-te către socializare mai degrabă decât să te afunzi în mâncare! Astfel, ajuta să strângi masa, joacă-te cu cei mici, propune o plimbare sau un joc de grup. Trăiește momentul și practică recunoștința! Respiră adânc de câteva ori înainte de a începe să mănânci. Concentrează-te pe arome, culori și mirosul alimentelor. Încearcă să pui furculița jos între mușcături și  exprimă-ți recunoștința pentru gazdă. La jumătatea mesei, îți recomand să pui din nou furculița jos  și să iei o pauză. Fii atent la starea ta? Îți mai este oare foame? Amintește-ti că alimentul poate fi medicament! Mănâncă sănătos și bucură-te cu cei dragi. Alocă  timp pentru a te bucura de mese sănătoase cu prietenii și familia și amintește-ti că  poți vindeca corpul și mintea cu fiecare înghițitură de alimente delicioase. Răspunde politicos persoanelor insistente! Ocazional, ți se poate întâmpla să existe o persoană insistentă, care te tot întreabă de ce mănânci așa de puțin, de ce nu guști și din caltaboș, și din sarma și din cozonac la un loc, de parcă s-ar fi terminat mâncarea de pe fața pământului. Ii răspunzi simplu și politicos că ești prezent acolo doar pentru oamenii din jurul mesei, pentru că îți este drag de ei, și nu de mâncare neapărat. Nu te învinovăți! Dacă se întâmplă totuși să  te abați de la rutina obișnuită, nu te învinovăți. Considera că ai participat la o masă plină de veselie și atât oamenii cat și mâncarea în sine au fost pentru suflet. De a doua zi îți vei reintra în normalitatea ta, poate cu o oră în plus de mișcare și ceva mai multa apă în program. Vă doresc din suflet sărbători fericite și liniștite!  

10 strategii pentru a ramane in forma in perioada sarbatorilor de iarna Read More »

Salată de sfeclă cu morcovi, baby spinach și semințe de pin coapte

Această salată de sfeclă este delicată și hrănitoare și cred că o voi face over and over again în această iarnă. Acum în prag de iarnă trebuie să recunosc că mâncarea rece și salatele cu ingrediente de vară nu prea sunt pe lista mea. Organismul meu îmi șoptește la ureche să nu mă apropii de roșii, să mă încălzesc cu supe calde de legume de sezon, iar rădăcinoasele, varza, conopida, cartofii să nu lipsească deloc din casa mea. Pe de altă parte, sunt un fan declarat al frunzelor verzi: bio sau nu, autohtone sau nu, nu îmi pot stăpâni dorința de a mânca aproape zilnic ceva frunze (sau iarbă, cum spun câțiva susținători, se știu ei care sunt ). Așa că, pornind de la ceva inspirație internaută și cu principiile mele de la care cam greu mă urnești, a ieșit o salată de-li-cioa-să, pe care am de gând să o împărtășesc cu voi, mai ales și pentru că suntem în perioada postului. Aveți nevoie de următoarele ingrediente: 3 sfecle mici, coapte sau fierte ( eu le prefer coapte, deoarece își păstrează savoarea dar și substanțele nutritive care rămân în apă dacă le fierbem) 2 morcovi potriviți 1 pungă de baby spinach sau valeriană 1-2 căței de usturoi Sare, piper, oțet balsamic, sucul de la jumatate de lamaie,  ulei de măsline, ulei de cocos (pentru morcovi) Semințe de pin coapte (opțional și nuci – cum se vede de altfel și în pozele din imagine) Ca mod de preparare lucrurile decurg astfel: Se curăță morcovii și se taie rondele subțiri. În același timp se pune la fiert sfecla. Morcovii se pun în puțin ulei de cocos sau de sâmburi de struguri, într-o tigaie antiaderentă, până se înmoaie și prind o ușoară crustă. Se scot și se pun într-un vas pe hârtie absorbantă, când sunt gata. Sfecla fiartă se taie în bucățele mici sau în felii foarte subțiri și se pune peste frunzele verzi . Se adaugă morcovii și se ameseteca totul cu un dressing făcut din puțin ulei de măsline, un cățel de usturoi pisat, sare de Guérande, oțet balsamic, puțin piper. Se ornează cu semințe de pin coapte. Trebuie să recunosc că această salată este în TOP 3 preferate, este o salată perfectă de iarnă, cu un gust minunat. Pentru cei mai pofticioși, puteți pune alături câteva lingurițe de brânză tartinabilă de capră. Poftă bună !

Salată de sfeclă cu morcovi, baby spinach și semințe de pin coapte Read More »

Simbio – locul tuturor gusturilor

La Simbio am ajuns desigur cu aceeași gașcă de fete iubitoare de hrană curată și sănătoasă Alexandra,  Alina, Andreea, Andreea, Cristina, Cosmina, Delia, pentru un alt food-review delicios. La Simbio simți cu adevărat semnificația numelui (simbioză = SIMBIÓZĂ, simbioze, s. f. Formă de conviețuire reciproc avantajoasă între două specii diferite de organisme. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. Symbiose). Adică poți merge liniștit să mănânci mâncare proaspătă, cu gust, arătoasă și vegetariană.  Nu spun vegană, pentru că e cu totul altceva, dar pot să spun plant based. Mai multe detalii a oferit  colega mea Alina în acest articol. Eu personal nu mă încadrez la nicio categorie, cred. Pentru că mănânc ascultându-mi organismul, urmărindu-mi aspectul pielii, monitorizându-mi nivelul de energie. Iar meniul meu este oglinda unui cumul de studii și experiențe, îmbinate cu recomandările profesioniștilor la care apelez și eu. Dar știu sigur că în viața de zi cu zi, legumele sunt baza meniului meu iar proteinele din sursă animală sunt side dish-ul. Știu că nu pot renunța la ouă și la peștele bun și proaspăt de captură și că nu voi refuza niciodată un fel de mâncare gătit cu carne din sursă bună când merg la mama, în alt oraș. Așadar, știu că atunci când ies la restaurant, vreau să găsesc cât mai multe salate îmbietoare și cât mai multe combinații de legume gustoase, asezonate cu quinoa, năut și alte surse minunate de nutrienți (eventual în feluri de mâncare calde, în sezonul rece). Și cam asta am găsit la Simbio: Un burger nemaipomenit din năut și quinoa, cu pâine făcută în casă din făină integrală. O salată să te lingi pe degete cu halloumi cald și bun și una din mix de frunze verzi, quinoa, portocale, semințe de dovleac  și merișoare. Eu personal am devorat sandvișul, făcut după “chipul și asemănarea gusturilor mele”: cu avocado, roșii uscate, pastă de măsline, salată verde și roșii. Nu aș vrea să închei fără să spun și de ceaiul pe care l-am băut în premieră: ceai de prune și scorțișoară, o aromă și o plăcere. Așadar, Simbio este acel restaurant în care nu găsești în meniul vegetarian doar orez, cartofi și salată asortată, acel restaurant care poate satisface și cele mai complexe dorințe. Îl găsiți pe Negustori 26, într-o casă caldă și primitoare.

Simbio – locul tuturor gusturilor Read More »

Sugestii în vederea pregătirii organismului pentru iarnă și susținerea sistemului imunitar

Știm deja cu toții că  o minte sănătoasă într-un corp sănătos reprezintă condiția obligatorie pentru o viață armonioasă. Sănătatea minții și a trupului sunt susținute printr-un stil de viață sănătos, cu o alimentație echilibrată ( respectând principii corecte precum crononutritia, locavorismul, combinațiile corecte de alimente), activitate fizică, timp liber petrecut în natură și cu familia, citit, plimbat, toate astea menite să contrabalanseze ritmul nebun și viață stresantă în care ne regăsim cu toții în ultima vreme. Se apropie iarna cu pași repezi, când funcțiile vitale și metabolismele încetinesc, fluidele biologice ale corpului stagnează mai mult, rinichii și bila sunt cele mai sensibile organe și de aceea organismele noastre trebuie pregatie încă din timpul toamnei și susținute alimentar pentru a evita luarea în greutate sau eventuale probleme de sănătate. În anotimpul rece trebuie să intrăm cu o zestre cât mai mare de vitamine, minerale, antioxidanți și alți fitonutrienti și cât mai puțin intoxicați, pentru a face față alimentelor grele, toxice din timpul iernii, precum și frigului și umidității. IATĂ CÂTEVA SUGESTII ÎN VEDEREA PREGATIRII ORGANISMULUI PENTRU IARNĂ ȘI INTĂRIREA SISTEMULUI IMUNITAR  Respectați-vă atât propriul bioritm, cât și pe cel ce guvernează alimentația (crononutritia). Mai concret, luați trei mese principale: micul dejun (cea mai importantă masă a zilei), ce poate fi consistent, dar nu consumați mai mult de un aliment concentrat la o masă (tot ce nu este fruct sau legumă este aliment concentrat); la interval de circa 4 ore urmează prânzul (ce poate conține proteină animală slabă – carne albă) și seară cină (mai lejera, poate conține peste).  Respectați bioritmul activitate, recreere, somn esențial pentru o sănătate fizică și psihică durabilă și pentru a face față cât mai bine sezonului rece.  Profitați cât mai mult de vremea însorită a toamnei, renunțați la stilul de viață sedentar și adoptați forme de activitate fizică moderată, în spații cât mai curate, nepoluate chimic, fizic, biologic. Mai bine zis faceți sport în natură  și mergeți cu bicicletă în parcuri, nu pe bulevarde.  Pentru a evită manifestările neplăcute ce pot apărea pe timpul iernii, nu ezitați nicio clipă să aveți în dieta zilnică din bogățiile de legume și fructe pe care vi le pune toamna la dispoziție, pe care le găsiți descrise mai jos, cu calitățile lor nemaipomenite. Legumele vedete ale toamnei și calitățile lor: Dovleacul este, din punctul meu de vedere, cea mă „stralucitoare” dintre vedetele toamnei. Galbenul-portocaliu aprins ascunde o mulțime de carbohidrați și beta-caroten, cu efecte anti-inflamatoare. Conține magneziu, fier, potasiu, calciu, siliciu, fosfor, vitamine, carotenoizi, acizi, zaharuri, lecitină. Mai multe informații și intrebuintari puteți citi aici. Sfecla, cea cu puține calorii. O salată de sfeclă roșie va va aduce mereu o cantitate mare de vitamină B9 (acid folic), esențială pentru dezvoltarea celulelor în timpul sarcinii. Reprezintă o sursă excelentă de vitamină B, vitamină C, magneziu, fier, cupru, mangan, potasiu și fibre. Consumul acestei legume în șine dar  și sucul de sfeclă scad tensiunea arterială, protejează inimă și ficatul și au un puternic efect detoxifiant, energizant și antiinflamator. Păstârnacul are un conținut superior de potasiu și vitamina B9, substanțe care mențin o inimă sănătoasă și scad șansele apariției cancerului în organism. Păstârnacul conține multe fibre esențiale pentru sănătatea sistemului tău digestiv și poate fi folosit în supele sau ciorbele tale de toamnă. Prazul  are multiple efecte benefice: scade colesterolul nociv, crește nivelul celui bun, previne cancerul și stabilizeaza nivelul de zahăr din sânge. Varza albă, banală, dar ideală în dietă și în curele de detoxifiere,  constituie baza salatelor în timpul perioadei de toamnă. E bogată în vitaminele A și C, bogată în glucozinol, o substanță care luptă împotrivă cancerului și dă acestor legume aroma lor specifică. Ridichea albă și neagră precum și țelina sunt extrem de benefice pentru bună funcționare a ficatului, uzină de detoxifiere principală a organismului. Să nu uităm fructele: Perele dulci, aromate și zemoase, conțin fibre, vitamine, minerale și antioxidanți care protejează organismul. Perele susțin bună activitate a inimii, sunt laxative, nutritive, detoxifiante și echilibrează nivelul colesterolului. Merele, fructe specifice toamnei, dar și unele dintre cele mai gustoase și benefice pentru organism. Conțin multe vitamine, în special vitamină C, inclusiv antioxidanți puternici care contribuie la scăderea colesterolui lui rău și la stimularea celui bun. De asemenea, merele previn formarea pietrelor la rinichi, pot reduce riscul apariției astmului și a diabetului de tip 2. Avandcalorii puține, merele sunt prietenoase și cu siluetă ta. Strugurii sunt o adevărată comoară a naturii. Ei conțin vitamine cu efect antioxidant, care întăresc sistemul imunitar: vitaminele C, K, B1, B2 sau B6. Tot strugurii te ajută să elimini oboseala acumulată în timpul zilei, să previi bolile de inimă și să-ți îmbunătățești activitatea renală. Gutuia, în afară de a fi un fruct anti-răceală, este benefică digestiei prin conținutul ridicat de fibre. Gutuile ajută la scăderea în greutate și la menținerea unui organism sănătos. Nucile sunt una dintre cele mai bune surse de proteine și grăsimi de origine vegetală. Sunt bogate în fibre și antioxidanți (seleniumul, vitamina E). Sunt bogate în grăsimi monosaturate, polisaturate și acizi grași (precum faimosul omega 3) care contribuie la sănătatea vasculară. Mai multe informații găsiți și în acest articol. Țineți cont de faptul că sistemul imunitar trebuie întreținut în acest sezon prin consumul de fructe și legume pentru a preîntâmpina apariția unor boli specifice iernii. Sănătate și voioșie pe timpul iernii să aveți!

Sugestii în vederea pregătirii organismului pentru iarnă și susținerea sistemului imunitar Read More »

prajitura-cu-mere-si-scortisoara

Prăjitură cu mere și scorțișoară fără zahăr sau îndulcitori

Toamna s-a instalat și a adus cu sine piețe îmbelșugate și fructe aromate (mere, pere, gutui, struguri). În afara de soare blând, frunze maronii, piețe îmbelșugate și fructe aromate, toamna  înseamnă și miros de prăjitură caldă cu mere și scorțișoară. Îmi amintesc și acum după-amiezile ploioase de toamnă când veneam de la școală și mama îmi pregătea o surpriză aromată: fie mere coapte cu scorțișoară nuci și vanilie, fie plăcintă cu mere fie bostan copt cu scorțișoară. Nici eu nu am de gând să las toamna să treacă fără ca bunătățile de mai sus să își împrăștie aroma în casa mea. Vreau sa împart cu voi o rețetă de prajitură cu mere învățată de la bunica mea. Această rețetă  este adaptată la cele mai sănătoase și nutritive ingrediente și evident nu vom folosi zahăr așa cum am specificat și în rețeta de brioșe.  Pentru aceasta prăjitură cu mere avem nevoie de următoarele ingrediente: 1 cană ulei de cocos lichid 2 căni apă carbogazoasă 800 grame  făină integrală 1 cubuleț de drojdie Un praf de sare Vanilie măcinată Nuci după preferință Pentru umplutură : mere în funcție de dorință (cât vreți de groasa), rase și « călite » pe foc ca la plăcintă, în care adăugați scorțișoară și nuci după gust. Mod de preparare : Se pune drojdia cu puțin zahăr brun și se pasează cu o lingură până se topește. Apoi se pun apa, uleiul, sarea și vanilia și se încorporează făina până se transformă  într-o cocă care nu se mai lipește de mâini. Se lasă la odihnit 30 de minute și apoi se întinde cu sucitorul sub forma tăvii dorite. Se pune în tavă, se tapetează cu umplutura de mere și se mai pune încă o foaie deasupra. Se înțeapă neapărat cu furculița pe toată întinderea și se dă la cuptorul încins în prealabil. Poftă bună! Voi ce pregătiți pentru week-end ?

Prăjitură cu mere și scorțișoară fără zahăr sau îndulcitori Read More »

3 idei de salate de sezon foarte ușor de preparat

Gasim retete de salate peste tot, in toate cartile de bucate, pe internet, in reviste. Incepand cu perioada Pastelui, atunci cand apar salata verde, ceapa verde, ridichile, urmate de leurda (delicioasa), untisor, loboda, spanac si cate si mai cate, pana undeva spre inceputul lunii octombrie, putem spune ca avem din belsug ingrediente proaspete autohtone. Salatele ne asigura, daca le consumam zilnic, cantitati importante de minerale, vitamine, fibre, necesare intr-o dieta echilibrata si sanatoasa. Simfonia de legume care se poate gasi intr-o salata poate constitui o masa completa de-a lungul unei zile agitate si calduroase de vara. Este de prisos sa va spun sa aveti grija la dressinguri si ca maioneza nu isi are locul in ceea ce numim noi o salata sanatoasa. Tips-uri pentru o salata gustoasa, dar si sanatoasa: folositi ulei extravirgin de masline, ulei de canepa, de in, de dovleac; macinati seminte de in, canepa, floarea-soarelui, susan pentru un plus de savoare, dar si de beneficii asupra sanatatii (semintele de canepa au acizi grasi esentiali omega 3-6, semintele de in sunt cel mai bun aliat impotriva constipatiei, iar susanul este o sursa foarte importanta de calciu); folositi din belsug verdeata precum marar, patrunjel, busuioc (vitamina C este la ea acasa in aceste verdeturi); folositi numai sare de mare sau de Hymalaia. Iata mai jos doua retete de salata de vara, foarte usor de preparat: Salata de rosii cu conopida Ingrediente: 4 rosii, un ardei gras, o ceapa rosie de apa, un catel de usturoi, o jumatate de ardei iute, cateva buchetele de conopida, ulei de masline dupa gust, sare de mare, o felie de paine integrala Mod de preparare: se taie toate legumele in feliute subtiri, se adauga usturoiul taiat foarte fin, se adauga uleiul si sare dupa gust. Se amesteca si se mananca alaturi de felia de paine integrala. Salata de castraveti cu marar Ingrediente: 5 castraveti cu tot cu coaja, marar, ceapa rosie de apa, un morcov, ulei de masline, sare de mare, otet balsamic Mod de preparare: se da morcovul prin razatoarea mare, se taie castravetii in rondele fine, se adauga mararul tocat fin, ceapa inele. Se face un dressing din uleiul de masline cu otetul balsamic si sarea si se adauga peste legume. Salata de legume coapte Ingrediente: 2 rosii, un ardei capia, o ceapa de apa, un ardei gras verde, o jumatate de vanata, o jumatate de dovlecel, un catel de usturoi. Mod de preparare: rosiile se taie in doua, vanata si dovlecelul rondele, iar restul se pastraza intregi. Se pun legumele pe o plita incinsa si se intorc cu grija pana se rumenesc. Se pun intr-un vas cu capac si se lasa cateva minute pentru a se inmuia. Se scot din vas, se taie dupa preferinte. Se face un dressing din uleiul de masline cu otetul balsamic, sarea si usturoiul taiat fin si se adauga peste legume.  Pofta buna la salate!

3 idei de salate de sezon foarte ușor de preparat Read More »

Litoralul…și obezitatea

Am vizitat litoralul românesc în această vară, în ceea ce se numea odată cea mai elegantă stațiune: Neptun-Olimp.  Realitatea de astăzi este diferită – departe de a putea fi numită elegantă, cu hoteluri lăsate în paragină, spații verzi întregi năpădite de bălării, construcții pestrițe apărute peste noapte… Lăsând la o parte acest aspect, trebuie sa vă mărturisesc că aceasta stațiune s-a transformat în mare parte într-un bazar, bâlci, târg, spuneți-i cum doriți…o tarabă cu gogoși, alta cu clătite, una cu haine, alta cu obiecte de plajă, apoi ceva hamsii, o șaorma… Prin acest bazar, foarte mulți oameni, un furnicar de oameni parcă altfel decât în alte vremuri, cu o trăsătură comună: un număr mult prea mare de kilograme și mai mereu cu ceva de mâncare în mână, de la mic la mare. Prin acest articol nu vreau nici să judec, nici să dau verdicte, nu vreau decât să îmi exprim uimirea asupra următoarelor aspecte: ne transformăm oare din punct de vedere fizic ca națiune? Ne schimbăm cu totul ritualul meselor, doar de dragul papilelor noastre gustative? Când ne este sete nu mai bem apă, ci suc? Când vine ora prânzului, pe plajă, nu mai mâncăm o supă ci kurtos colac? Clătita stă pe post de cină pe stradă, poate câteva zile la rând, nu de desert luat când și când? Cel mai grav lucru din toată aceasta poveste este că schimbarea comportamentului alimentar se traduce prin din ce în ce mai mulți copii cu probleme de greutate, cu aspect fizic total nefiresc vârstei (grăsime abdominală foarte mare, sâni de la vârste fragede, celulită) și cu siguranță probleme de sănătate asociate obezității. Nu neg faptul că bombardarea olfactivă și vizuală la tot pasul este un factor decisiv al acestui comportament alimentar, dar până la urmă deciziile sunt tot ale noastre, ale părinților. Dacă păstrăm un minim de ritual al meselor, dacă în loc de suc oferim apă sau chiar ceai de fructe răcit (credeți-mă, se poate, am experimentat la trei terase diferite),  în loc de gogoși oferim un sandviș, iar înghețata o mai înlocuim în unele zile și cu iaurt simplu, lucrurile nu vor degenera atât de galopant. Nu mai spun că, toate acestea petrecându-se pe timp de vară, avem oricând cea mai mare varietate de fructe la dispoziție. Care este opinia voastră legată de acest subiect? Este sau nu normalitate ceea ce am relatat mai sus?    

Litoralul…și obezitatea Read More »

Sara Green sau despre mâncarea făcută cu suflet

Este primul meu articol-review despre un restaurant și nu știu cu ce să încep mai întâi. Aș vrea totuși să pornesc de la următorul aspect:  eu mănânc foarte rar în oraș, din simplul motiv că sunt foarte chițibușară în a-mi alege un loc care să-mi satisfacă toate criteriile legate de mâncare  în sine. Sara Green mi-a satisfăcut din start principalele două criterii: they keep it simple (nu vei găsi înzorzoneli inutile ale porțiilor de mâncare, pe care le găsești chiar și în bucătăria raw vegan) și gătesc cu suflet și cu implicare, și se simte. A și se mai simte ceva: o doză de umor, pe care Paul (unul din inițiatorii proiectului Sara Green) a ținut să ne-o arate punând pe masă câteva pistoale…cu apă. La Sara Green am ajuns deoarece am cunoscut câteva fete iubitoare de hrană curată și sănătoasă, bloggerițe pricepute și cunoscătoare de locuri pe măsură. Împreună am inițiat un proiect prin care vrem să trecem în revistă și să vă facem cunoscute locuri frumoase și cu mâncare sănătoasă, că doar e vară și ar mai trebui să mai ieșim din bucătărie. Pe fete și poveștile lor minunate le găsiți aici: Alexandra,  Alina, Andreea, Cristina, Delia. Meniul pregătit de Paul cu ajutorul Cristinei a fost realmente delicios. De la prima gura de gojirată (aka limonadă cu goji) și încheind cu o ciocolată senzațională (eu fiind amatoare de ciocolată pură, neagră). Am început povestea culinară cu o ciorbă rădăuțeană „reloaded”, cu ciuperci pleurotus, smântână de caju și pătrunjel, numai bine echilibrată nutrițional (proteine din ciuperci, vitamina C din pătrunjel și grăsimi bune din caju), dar și hidratantă ca pentru o zi de vară. Am continuat cu două tipuri de hummus, care pe mine m-au cucerit: hummus Beirut și hummus cu ciuperci. Ce am sesizat la ele din prima clipă a fost culoarea și am exclamat: au turmeric! Eu sunt o mare amatoare de hummus, iar cel picant, Beirut…cred că a fost mai mult in fața mea decât a celorlalte fete…sorrry girls  :mrgreen: Au urmat doua tipuri de salată absolut delicioase: salată de crudități, aparent banală, dar potrivită din ingrediente cât să cucerească și cel mai înfocat carnivor și o salată cu spirulină, extrem de verde la prima vedere (eu nefiind cea mai bună prietena a spirulinei), dar care, cu mâna pe inimă o spun, este în top 5 salate mâncate vreodată, pentru că amestecul de salată verde, roșie, avocado, ceapă roșie, și spirulină au așezat-o acolo. Senzațională! Atât! Credeați că am terminat? Nici vorbă, pentru că au apărut din neant următoarele: burrito vegan, sandviș cu tofu, ardei gras și pastă de avocado…pluuuus paste cu avocado, roșii și caju, de care sincer și cu mâna pe inimă nu m-am atins, dar ne-a asigurat Delia că sunt absolut senzaționale. Și când credeam că ni s-au potolit gurile și mâinile, hop și Paul cu o farfurioară de ciocolată în formă de inimioară, proaspete, reci și potrivit de dulci, cărora, recunosc, nu am putut rezista. Păi ce mai poți spune după o asemenea experiență? Un sigur lucru: eu nu pot sa spun SARA GREEN – fast food vegan, eu spun doar Sara Green – bucătărie cu suflet. Dacă locuiți în zona de nord, opriți-vă pe Caranfil 85, nu veți regreta. Felicitări celor de la Sara Green și mulțumiri fetelor că datorită lor am mâncat aici.  

Sara Green sau despre mâncarea făcută cu suflet Read More »

Rețetă de vară ușoară -Dovlecei umpluți cu orez integral și ciuperci

Dovlecelul este una dintre legumele preferate ale verii, delicat și sănătos, potrivit consumului de la orice vârstă, versatil și nepretențios. Face casă bună cu mai toate grupele de alimente (exceptând fructele, desigur), poate fi mâncare de sine stătătoare dar și garnitură atrăgătoare. Din multitudinea de variante de gătit dovleceii am ales-o pe cea de mai jos, pe care m-am gândit să o și prezint: Ingrediente 4-5 dovlecei potriviți pe care îi tăiem în doua și îi curățăm de miez 2 căni de orez integral sau sălbatic, fiert 2 căni de ciuperci tăiate mărunt și călite în suc propriu 1 ceapă 1 morcov 1 ardei kapia tocat mărunt pătrunjel proaspăt sare și piper proaspăt măcinat, după gust ulei de măsline 50 ml vin Mod de preparare: Se călesc puțin legumele în suc propriu: ceapa tocată mărunt, morcovul dat pe răzătoarea mică, ardeiul tăiate mic. După ce au devenit moi, se adaugă orezul, se lasă câteva secunde să se îmbine ingredientele şi apoi se toarnă 50 ml vin.  Se lasă pe foc până ce se evaporă vinul. Apoi se potriveşte gustul de sare, se pun ciupercile călite în suc propriu și puțin ulei. Se lasă un pic să se răcească. Dovleceii se curăţă de miez şi se umplu cu amestecul de orez și legume. Se așează într-un vas de Jena cu puțina apă până la jumătatea înălţimii lor şi se dau la cuptorul încins pentru 30 de minute. Se pot presăra cu pătrunjel proaspăt și cu parmezan ras. NB Orezul poate fi înlocuit cu quinoa, pentru varietatea gustului și a nutrienților.  Quinoa se pune la fiert în apă de trei ori cantitatea ei, după ce s-a spălat foarte foarte bine sub jet de apă. Se lasă la fiert numai 10 minute.   Sursa foto: http://www.kalynskitchen.com/2012/08/vegetarian-stuffed-zucchini-rice-beans.html              

Rețetă de vară ușoară -Dovlecei umpluți cu orez integral și ciuperci Read More »